Când pielea ta e în joc, te dezvolți, inspiri și ești respectat

Share on facebook
Share on linkedin
Share on pinterest

    “Când pielea ta e în joc”, cartea scrisă de Nassim Nicholas Taleb, e una dintre lecturile obligatorii pentru echipa F1 Digital. De ce spun că e o lectura obligatorie ? Pentru că setul nostru de valori, are aplicabilitate în activitatea noastră zilnică, iar această aplicabilitate e continuu dezvoltată, îmbunătățită. Lecturile de tipul celei prezentate în acest articol, lecturile ce alternează stările de tipul “Aha!” și “Wtf?!”, reprezintă de fapt subiecte de interogație, cu ajutorul cărora de îmbunătățim zilnic modul de a face lucrurile.

     Mai departe, voi încerca în câteva cuvinte să redau, prin lentilele mele, câteva idei susținute și probate de Taleb în cartea sa. În primul rând, într-o generoasă măsură, această carte analizează cu un fin sarcasm, situațiile în care anumiți indivizi, ajunși din diverse motive în funcții importante, refuză să-și pună pielea în joc și să-și asume responsabilități reale, recurgând la tot felul de tertipuri șmecherești”, menite să-i achite de orice vină în cazul în care ceva merge prost. Știu, știu la cine vă gândiți probabil acum, la ai noștri guvernanți și la cele n subiecte pe care nu le pot rezolva din cauza celor x entități care îi impiedică. Esențialul nu e aici însă, deși vă veți distra copios văzând cu câtă acuratețe descrie Taleb situații cu care mai mult ca sigur v-ați întâlnit în repetate rânduri.

     Prima întrebare pe care această carte o naște este: eu ce fel de personaj vreau sa fiu ? Desigur, după prima parte, după ce această categorie nongrată e făcută cu ou și cu oțet, majoritatea vom spune: eu vreau să îmi pun pielea în joc! De ce ? Pentru că nu vreau să fiu socotit ca laș sau incompetent. Destul de nobil totul până aici. Concluzionăm faptul că, prin a nu-ți pune pielea în joc devii un individ care doar plimbă vorbe dintr-o parte în alta, un individ care nu aduce plus valoare ci doar plus consum, un individ care când totul merge bine e un zeu, iar când totul merge rău e înconjurat de idioți, acel gen de om cu care pur și simplu nu ai vrea să ai vreo interacțiune. Bun, aici cultura noastră vine și îți spune că într-un asemenea om n-ai cum să ai încredere, în concluzie, nu poți fi unul de al nostru.

     A doua întrebare pe care lectura ne ajută să ne-o punem este: ce presupune să îți pui pielea în joc ? Păi, lucrurile nu sunt așa de simple, iar de la fapte la vorbe și Taleb ne spune că e cale lungă. Daca vrei să fii unul de-al nostru, și vrei să îți pui pielea în joc, îți asumi în realitate responsabilități, îți asumi faptul că vei încerca să te autodepășești făcând lucruri pe care nu le-ai mai făcut până acum, îți asumi faptul că vei rămâne loial unui set de valori și nu intereselor tale egoiste, ești disponibil, flexibil, ești umil, ești dispus să faci sacrificii, și nu în ultimul rând, ești sincer cu tine și cu ceilalți. Și aici am enumerat doar câteva atribute, ce alcătuiesc această mentalitate. Un lucru e sigur, nimic din ce am scris mai sus nu e simplu, aproape fiecare acțiune presupune ieșirea din zona de confort, presupune risc, presupune muncă.

    Ok, până acum am stabilit, ce nu vrem să fim, am stabilit ce am vrea să fim, dar, cum ar spune orice investitor “What’s in it for me ?”. Ei bine, tratez acest subiect in ultimă instanță deoarece e important să menționăm câteva lucruri. Pe termen scurt, poziționarea de fundaș la respingere, care doar aruncă mâța când o primește, poate aduce rezultate frumoase. Câteva compromisuri, o spunem și pe-aia românească las-o bă că merge-așa”, și livrăm rezultatul, atingem obiectivul. Pe termen lung însă o atitudine de acest tip generează un climat toxic, în care munca devine insuportabilă, tensiunile ating cote maxime, iar eficiența echipei poate fi ușor comparată cu viteza unui tren ce pleacă de la Timișoara la Constanța vara pe o caniculă de 40 de grade Celsius. Pe de altă parte, punerea pielii în joc, produce de cele mai multe ori un discomfort imediat, deloc plăcut. Diferența majoră, mai ales în era vitezei, este reprezentată de rapiditatea cu care respectiva situație este rezolvată. Când ai o echipa de oameni care își asumă faptul că TOT ceea ce fac în activitatea lor de zi cu zi e menit să consolideze încrederea pe care clienții o au în echipa lor, o să reușești să transformi orice dezavantaj într-un avantaj. Sună poate fantezist, dar asta e de fapt genialitatea conceptului, să reușești să scoți la lumină rapid, ceea ce nu e în regulă asumându-ți în acea situație data, misiunea companiei. De aici avantajul competitiv, de aici diferențierea în piață, e atât de simplu.

     În final, în echipa noastră, lucrurile sunt foarte clare, cu cât îți pui mai mult pielea în joc, cu atât reușești să descoperi ce nu știi mai repede pentru ca la fel de repede să înveți lucruri noi de care ai nevoie, cu cât îți pui pielea în joc mai des, cu atât inspiri alți oameni să te urmeze și să facă la fel, în final fiind respectat pe deplin, pentru caracterul tău. În vremuri bune, toți reușim să ne descurcăm, să performăm mai bine sau mai rău, fără a suferi trauma prea mari. Dar când vremurile sunt grele, adevărata valoare a oamneilor iese la iveală, atunci ne arătăm de fapt adevăratul caracter. Caracterul însă ni-l șlefuim punându-ne pielea în joc, orice tip de vremuri traversăm, iar când lucrurile vor fi mai grele, atunci ne vom pune cu adevărat în valoare caracterul lucrat prin mii de ore de muncă.

 

     Cartea despre care vorbesc poate fi cumpărată de aici

Iulian Oprescu

Iulian Oprescu

Despre noi

Suntem agenția care va ridica nivelul de awareness al afacerii tale la standarde mult mai înalte. Cum? Cu viteză, pasiune și inovație.

Recent Posts

Inregistrează-te pentru a fi la curent cu ultimele noutăți!